Amintiri...

Nu stiu daca e din cauza vremii...sau din cauza ca sunt departe de casa,dar m-a cuprins o mica nostalgie,sau chiar un dor as putea spune.Imi este dor de casa,de prieteni,de felul in care ma trezeam inconjurata de familie,de nepotelele mele care au o energie ametitoare, de certurile cu fratele meu,de sora mea de suflet adica verisoara mea care nici daca am fi fost surori nu am fi fost asa de apropiate,imi este dor de felul in care valurile se sfaramau cand atingeau tarmul,de colegii de liceu, de "minciunelele" pe care i le spuneam dirigintei ca sa ne lase sa plecam, de profa de fizica desi era singura de care ne temeam ingrozitor, intr-un cuvant imi e dor de tot ce inseamna trecut, de la copilarie pana la mutarea in alt oras la facultate...Urasc faptul ca ma simt asa pentru ca imi da senzatia ca poate am gresit facand acest pas,pot doar spera ca o sa treaca aceasta nostalgie (ca depresie e prea mult spus) si ca o sa am timp sa am alte amintiri la fel de frumoase ca si celelalte!

Am un caiet plin cu mottouri,citate si mici povestiri ,si ma gandeam sa mai pun uneori cate ceva din caiet.O sa incep cu o povestire oarecum trista si amuzanta in acelasi timp...

....odata un grup de broscute....
....care vroiau sa se ia la intrecere.Telul lor era sa ajunga in varful unui turn foarte inalt.Se adunasera deja multi spectatori pentru a urmari cursa si a le incuraja pe broscute.
Cursa urma sa inceapa...
Totusi...
Dintre spectatori nu credea nici unul ca vreuna din broscute va reusi sa ajunga in varful turnului.
Tot ce se auzea erau spectatorii care exclamau: "Oh ce obositor", "Nu au cum sa reuseasca,turnul e prea inalt"
Broscutele incepusera sa abandoneze....cu exceptia uneia singure,care se catara vioaie mai departe...spectatorii continuau sa strige: "e mult prea obositor!Nu va putea nimeni sa ajunga sus!"
Tot mai multe broscute se resemnau si abandonau...doar una singura se catara consecvent mai departe.Nu vroia cu nici un chip sa abandoneze!
In final renuntasera toate, cu exceptia acelei broscute, care cu o imensa ambitie si rezistenta reusi sa ajunga singura in varful turnului!Dupa aceea toate celelalte broscute si toti spectatorii au vrut sa stie cum a reusit broscuta sa ajunga totusi in varf,dupa ce toate celelalte broscute se vazusera nevoite sa abandoneze cursa!
Unul dintre spectatori se duse la broscuta s-o intrebe cum de a reusit sa faca un efort atat de mare si sa ajunga in varful turnului!
Asa se afla ca....broscuta invingatoare era surda!!
Morala?
Nu asculta niciodata de oamenii care au prostul obicei de a fi intotdeauna negativisti si pesimisti...fiindca ei iti rapesc cele mai frumoase dorinte si sperante pe care le porti in suflet!Gandeste-te mereu la puterea cuvintelor,caci tot ceea ce auzi sau citesti te influenteaza in ceea ce faci!
Deci: Fii mereu optimist,si mai ales..
Fii pur si simplu SURD cand cineva iti spune ca nu-ti poti realiza visurile!!

Despre mine....

Dupa cum am observat pe alte bloguri este un fel de ritual,dupa ce iti faci blog sa ai si o postare "despre mine" asa ca ce sa fac.....sa scriu despre mine,nu?Sunt o tipa normala(chiar daca uneori nu par :)) ) ,cu toanele mele, uneori sunt cea mai optimista fiinta de pe pamant,dar uneori simt ca nu exista cineva mai pesimist (sau sa-i sp "realism"?) decat mine.Cand incep sa rad,greu ma mai opresc(asta poate sa fie o problema atunci cand sunt in mijlocul examenului)....si deocamdata nu prea mai am idei ce sa scriu,poate pe parcurs. ;)

PS:poza nu are nici o legatura cu postul,dar imi place. :P